Un oraș trebuie să fie condus de locuitorii săi, crede Corina, organizator comunitar Galați

Abia atunci când a devenit mamă a ajuns Corina să deschidă ochii larg asupra orașului în care trăiește și să-i observe viața, să descopere lucruri care-i plac, dar și aspecte care o agasează. A început să privească altfel ce se întâmplă în jur, să nu mai fie indiferentă față de ceea ce aparent nu o afecta. A început să înțeleagă că totul este relevant, că nu avem o existență separată de cea a comunității și că ne e mult mai bine dacă decidem să ne implicăm. Fiecare atât cât dorește sau cât poate.

Se spune că simțurile femeilor devin mai ascuțite în primele luni de viață ale copiilor lor, pentru a identifica potențialele pericole. Exact asta i s-a întâmplat și Corinei: “Copilul meu avea 6 luni și, stând acasă, am început să observ orașul, mormanele de gunoi prin cartiere, trotuarele stricate, iluminatul  stradal defect sau lipsă, locurile de promenadă foarte murdare.” Toate beculețele au început să se aprindă și alarmele să sune. Nu a putut să rămână indiferentă, așa că primul pas pe care l-a făcut a fost să adune un mic grup și să ecologizeze o grădină. Apoi, din vorbă în vorbă, cunoscând și alți oameni preocupați de mediu și de problemele comunității, a aflat de proiectul Cu apele curate și “totul s-a potrivit mănușă”. Nu și-a propus să devină organizator comunitar, la început evident că nici nu cunoștea astfel de termeni teoretici, dar apoi totul a venit de la sine: „Sunt lucruri pe care le putem face și noi, fără sa așteptăm administrația publică.” Din grupul de inițiativă al Corinei fac parte cele mai bune prietene ale ei, iar la acțiuni participă „familiile noastre, prietenii, prietenii prietenilor, cunoștințe și mulți necunoscuți care rezonează cu noi.”

Fără să fie neapărat un om de marketing, treptat Corina a construit o strategie pentru grupul ei de inițiativă –  au ales să se poziționeze ca femei, ca mame “care pot antrena un oraș întreg”. Nu a fost doar o strategie de comunicare, însă, ci și un plan de acțiune: au mobilizat întreg Galațiul, de la pensionari la autorități: primăria le sprijină inițiativele și le susține activitatea, obțin acordul autorităților când e vorba de anumite investiții, vin pe teren împreună când e cazul. „Un oraș ar trebui “condus” de locuitorii săi”, spune Corina, „dacă nu schimbi tu ceva la modul tău de a te poziționa și de a acționa, nimic nu se va schimba. O comunitate implicată, constantă și unită poate avea mai multă putere decât “factorii de decizie””.  Ar putea părea “vorbe”, însă urmează să vedem și fapte.

Printre proiectele realizate se numără ecologizarea unui parc, unde au montat și coșuri de gunoi, inclusiv pentru fecalele animalelor. Pentru că acest parc nu se afla pe lista de la primărie a parcurilor care urmau să fie modernizate, s-au gândit să creeze o comunitate în jurul lui. Au participat la Semimaratonul anului 2019 organizat de Fundația Comunitară Galați, un eveniment de strângere de fonduri, apoi au mers din ușă în ușă și au lăsat tuturor celor care locuiau în jurul parcului invitații la o discuție cu privire la viitorul acestuia.  În urma întâlnirii au rezultat 3 propuneri, pentru care s-a votat tot din ușă în ușă. Primul rezultat: o mică amenajare, după care ulterior s-au montat camere de vederi în parc, pentru a descuraja vandalizările. Au ajutat vecinii, iar grupul de inițiativă a obținut aprobările necesare de la primărie. Sigur că au existat și cârcotași, fără ei nu ar putea fi povestea completă, nu-i așa? Au apărut două familii “foarte vocale” și câțiva adolescenți, aceștia din urmă remarcându-se printr-o mică acțiune distrugătoare. Ei au fost, însă, surprinși de camere, așa că fapta lor nu va fi trecută cu vederea.

Corina spune că cea mai mare provocare în misiunea unui organizator comunitar o reprezintă oamenii dezinformați și dezinteresați – cu alte cuvinte, cu cât ești mai puțin informat, cu atât mai puțin îți pasă și ești mai predispus la gesturi responsabile. Îi împărtășim opinia. “Am descoperit că oamenii pe care îi consideram civilizați aruncau mucuri de țigară pe jos, dar de când avem campaniile, îmi mărturisesc că sunt mereu conștienți să nu mai facă asta, mai ales că acum le-am pus la dispoziție scrumiere portabile.”, povestește Corina.

Pentru anul acesta, Corina și-a propus să “echipeze” toate cartierele cu containere de colectare selectivă, proiect pe care nu a reușit să îl finalizeze anul trecut. Evident, Corina are nevoie de cât mai mulți concetățeni alături de ea, așa că încurajează oamenii “să facă sesizare și să ceară primăriei să se instaleze acele containere dacă nu le au”. Pentru a întări mesajul Corinei, le propunem gălățenilor care vor containere pentru colectare separată în cartierele lor să îi scrie Corinei dacă au nevoie de ajutor.  

Corina privește retrospectiv cu mândrie și cu încredere în viitor, a fost un an plin pentru ea, simte că a învățat și realizat atât de multe lucruri. I-am cerut o recomandare pentru cei care vor să participe la creșterea nivelului de bine al comunității în care trăiesc și iată ce ne-a spus: “să se implice acolo unde pot și se pricep, implicarea în comunitate începe chiar cu grădina ta sau scara blocului.” Nouă ne sună bine și pare ușor, așa că: la treabă!

0 Shares
Share
Share
Tweet
Pin