Rezoluția pentru protejarea Dunării împotriva poluării cu plastic sau Decalogul pentru Dunăre este un document simbolic lansat la finalul anului trecut de Asociația MaiMultVerde în cadrul ediției a doua a Congresului Dunărenilor.
Este o listă cu zece propuneri care au ca scop adoptarea, în limita responsabilităţilor fiecărei instituţii semnatare în parte şi cu concursul tuturor instituţiilor semnatare, a Decalogului pentru Dunăre, menit să conducă la prevenirea şi reducerea poluării cu plastic a apelor fluviului pe teritoriul României.
ARGUMENT
Documentul a apărut ca o necesitate după publicarea studiului privind prezența microplasticului în apele Dunării. Potrivit acestuia, fluviul transportă anual, în medie, la intrarea în țară, aproape 100 de tone de plastic.
Gestionarea deșeurilor de plastic este un proces complicat, care pornește de la punerea ambalajelor pe piață de către producători, ajung la consumator și mai departe la autoritățile locale și centrale, care au obligația legală să gestioneze situația, prin asigurarea unei infrastructuri de colectare și urmărirea procesului de eliminare transparentă a tuturor deșeurilor.
Un număr mare de semnături este direct proporțional cu greutatea simbolică pe care o va primi acest document, care poate deveni carte de vizită pentru întâlniri, discuții și proiecte pentru combaterea poluării apelor.
Semnatarii Rezoluției până în acest moment
Aici găsești datele de contact ale primăriilor din localitățile riverane Dunării: https://bit.ly/contact_primarii