„Între natură și istorie”, prima potecă tematică inaugurată în Parcul Natural Porțile de Fier

Vineri, 26 aprilie, am inaugurat prima potecă tematică „Între Natură și Istorie” în Parcul Natural Porțile de Fier, în parteneriat cu Asociația de Ecoturism din România, Parcul Natural Porțile de Fier, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și asociația Mod of Life.

Ideea de poteci tematice a apărut din dorința de a scoate în evidenta potențialul enorm pe care îl au locurile din apropierea malurilor Dunării, cu o singură condiție – uneori greu de îndeplinit – să nu fie pline de deșeuri. Prin crearea acestor poteci vizăm protejarea și extinderea habitatelor existente, o mai bună înțelegere și bucurie de a descoperi cultura tradițională locală și de a ocroti natura.

„Am ales această potecă în primul rând să mediatizăm speciile protejate. În Parcul Natural Porțile de Fier majoritatea suprafeței pe care o administrăm ca și arie naturală protejată este reprezentată de versanți ai Dunării. Toate ploile și râurile care vin se deversează în Dunăre. Dacă nu cunoaștem ce specii sunt aici, dacă nu avem grijă de integritatea acestor versanți, tot ce se aruncă aici se duce spre Dunăre. Suntem atenți să nu se arunce PET-uri, să ecologizăm aceste zone pentru a proteja aceste arii și, bineînțeles, apele Dunării.” a precizat Jiplea Constantin Marian, director al Parcului Natural Porțile de Fier.

„Ne-am luat angajamentul de a lupta pentru un mediu curat, pentru o Dunăre #CuApeleCurate, fără poluare și fără plastic. Prin urmare suntem prezenți și la activitatea de astăzi, îi educăm pe tineri să protejeze ecosistemele naturale.” a menționat Cătălin Mihăilescu, membru al asociației Mod of Life. 

La eveniment au fost prezenți personalul specializat al parcului, reprezentanți de la Ocolul Silvic și 30 de voluntari ai asociației Mod of Life. Împreună am făcut un tur al potecii, ghidați de Iozefina Velimirovici, ranger Parcul Național Porțile de Fier. Poteca include Centrul de vizitare al parcului, are o lungime de 800 de metri, un grad de dificultate ușor, este potrivită pentru drumeție și se parcurge în 40 de minute. Peisajele și formele de relief se schimbă la fiecare câțiva kilometri parcurși. Considerat un adevărat muzeu geologic în aer liber, parcul adăpostește peste 1668 de specii de plante și peste 5200 de specii de animale. Printre ele se numără și Țestoasa lui Hermann (Testudo hermanni), specie protejată în România.

Am mers pe urmele romanilor și ne-am bucurăm de priveliștile unice ale Parcului Natural Porțile de Fier, al treilea parc din țară ca întindere. 

Am parcurs istoria tumultoasă a orașului Orșova, menționat pentru prima dată în secolul al II-lea e.n.; „mutat” în 1970 pentru lucrările lacului de acumulare.

Am aflat în cât timp se descompun deșeurile întâlnite în parc și ce putem face pentru a preveni apariția lor într-o rezervație naturală. 

La final, fiecare participant a spus care este legătura lui cu apa: hidratarea, ecologia, misterul și cunoașterea, puritatea, pescuitul, curățenia, ocrotirea mediului. 

————

Asociația MaiMultVerde va amenaja, în cursul acestui an, prin intervenții minim-invazive, cinci poteci tematice, cu scopul de a promova zone mai puțin explorate de turiști, aflate pe malurile Dunării sau ale afluenților săi. Acestea pot deveni instrumente valoroase de educaţie pentru mediu, lecţii în aer liber sau pur şi simplu o modalitate de a transforma o drumeţie obişnuită într-o experienţă interactivă. De la Porțile de Fier și până în apropiere de Delta Dunării, traseele tematice îi vor purta pe călători prin locuri pline de povești interesante despre specii rare și foarte rare, comori naturale și istorice, legende mai mult sau mai puțin știute. 

0 Shares
Share
Share
Tweet
Pin