Eu sunt Andreea

Am avut norocul să cresc în inima naturii, in Subcarpați. Totodată, sunt norocoasă pentru că tatal meu este un om cu spirit civic, care m-a inspirat.

Când eram copil și ningea, tata lua plugul confecționat din doua bârne, înhăma calul și pleca să deszăpezească drumul în tot satul. Noi locuiam la un capăt, iar la celalalt capăt locuiau părinții lui, poate că asta îl motiva. Sau poate că pur și simplu știa că nimic nu cade din cer și că este necesară implicarea fiecarui membru al comunității pentru ca aceasta să funcționeze.

Când ploua și în apropierea casei noastre se formau pe stradă atâtea băltoace încât nu mai aveai ce să ocolești, tata lua o sapă și făcea un mic șanț prin care apa să se scurgă din stradă spre vale.

Acum locuiesc intr-unul dintre orașele mari de pe malul Dunării, unde lucrurile stau altfel, însă ceva a ramas neschimbat:

Este necesară implicarea fiecărui membru al comunității pentru ca aceasta să funcționeze.

Așa că, atunci când am primit propunerea de a deveni organizator comunitar în cadrul proiectului “Cu Apele Curate”, am acceptat fără să stau pe gânduri. Este nevoie și de implicarea mea pentru ca lucrurile să meargă spre bine și, mai mult decât atât, așa cum tata mi-a insuflat spiritul civic, vreau să-l transmit mai departe copilului meu

Ești de neînlocuit în comunitatea ta, IMPLICĂ-TE!

Oraș Brăila
Email andreealazarescu88@gmail.com
Organizator comunitar
0 Shares
Share
Share
Tweet
Pin