Iulie Fără Plastic

Când vine vorba de contribuția pozitivă adusă la nivel mondial, o singură persoană nu poate face totul, dar toată lumea poate face câte ceva.

Cât de mare sau de mic este acel ceva, poate depinde de atâtea lucruri: de timpul pe care îl avem la dispoziție, de angajamentele noastre familiale, de nivelul de energie, unde trăim, de resursele de care dispunem și multe altele.

Este de preferat să facem doar o singură schimbare decât să nu facem nimic, doar pentru că alții fac mai mult și credem că aportul nostru este mic și nesemnificativ. Milioane de contribuții mici se adună și creează un impact pozitiv imens.

Dacă putem face doar una sau două schimbări, atunci haideți să continuăm să le facem și să fim mândri de ceea ce am reușit, inspirându-i mai departe și pe ceilalți la schimbare.

Așadar, provocarea “Iulie fără plastic” din acest an se apropie!

“Iulie fără plastic”, în cazul în care nu știți, este o provocare ce se desfășoară în fiecare an, care încurajează oamenii să renunțe la plasticul de unică folosință pentru o lună. (Dacă credeți că sună prea greu, vă puteți angaja și la o săptămână sau chiar la o singură călătorie la cumpărături.)

La ce ne referim când spunem plastic de unică folosință?

Este obiectul din plastic pe care îl folosim o singură dată, sau de câteva ori, și apoi îl aruncăm.

Printre obiectele evidente se numără pungile de plastic pentru cumpărături, sticlele de plastic, ambalajul din plastic pentru alimente (folii de plastic, tăvile din polistiren, tuburi de plastic, recipiente de iaurt, chiar și cutii TETRA) plus o multitudine de ambalaje cosmetice și de igienă.

Dar și alte lucruri mai puțin evidente. Ca, de exemplu, atunci când cumpărați o pereche nouă de șosete și ea vine cu un cârlig din plastic? Acel carlig o să ajungă direct la container.

Care este scopul provocării “Iulie fără plastic”?

Ei bine, de fapt, sunt câteva. La nivel individual, acest lucru îi face pe participanți să conștientizeze cât de mult plastic de unică folosință este în viața lor. Încurajează oamenii să analizeze ce plastic folosesc și să vadă dacă pot găsi alternative la oricare dintre ele, în așa fel încât, poate la finalul lunii iulie, se formează unele obiceiuri noi.

Dar, de asemenea, aducându-vă propriile sacoșe și săculeți reutilizabili în magazine, luând propriile caserole la raionul de brânzeturi, sau refuzând un pai, oamenii pot trimite mesajul mai departe și comercianților, precum și personalului sau chiar altor clienți. Acest lucru duce mai departe către comunități mai largi mesajul că există o altă cale și creează conștientizare și la acest nivel. Cu cât numărul persoanelor care solicită schimbarea este mai mare, cu atât vor asculta mai mulți comercianți.
Bineînțeles, “Iulie fără plastic” înseamnă și un consum mult mai mic de plastic.

În aceeași idee, considerăm extrem de importantă implicarea copiilor. Este esențial să depunem eforturi pentru a crea un viitor mai durabil pentru noi înșine și pentru generațiile viitoare, iar munca trebuie să înceapă acum ― nu doar cu tineri adulți, ci și cu copii mici. Fiecare dintre noi trebuie să devină lideri în casele noastre și în școlile noastre pentru a încuraja dezvoltarea unei noi mentalități în legătură cu modul în care interacționăm cu natura. Nu ne mai putem permite o altă generație de copii ce urmează să devină lideri sau să constituie majoritatea pieței globale a consumatorilor, fără un sentiment de obligație față de lumea non-umană.

Mișcarea globală ajută milioane de oameni să facă parte din soluția poluării cu plastic. Contribuie la conștientizarea alegerilor ce infleunțează schimbările climatice, astfel încât să putem avea păduri bogate, oceane fără plastic, străzi curate și comunități responsabile.

Veți participa la provocarea “Iulie fără plastic”, alegând să refuzați plasticul de unică folosință? #IulieFărăPlastic #RefuzPlasticul

Spread the word!
0 Shares
Share
Share
Tweet
Pin