Editura educațională Twinkl vă invită să aflați mai multe despre protecția mediului și despre ce pași putem face cu toții pentru a proteja resursele prețioase de apă ale planetei, promovând un stil de viață sustenabil.
Apa este o resursă esențială pe care de multe ori nu o respectăm îndeajuns. Ne-am obișnuit să ne fie întotdeauna la îndemână, cu o singură răsucire de robinet, o apăsare a unui buton al toaletei, selectarea unui program al mașinii de spălat.
Sursele de apă sunt însă limitate: peste 95% din apa planetei se găsește în mări și oceane, fiind prea sărată pentru consumul uman.
Cum putem noi toți, copii și adulți deopotrivă, pentru a proteja această resursă esențială a vieții? Vă invităm să descoperiți alături de Twinkl câteva sugestii și idei utile.
Începând cu anul 1993, Organizația Națiunilor Unite (ONU) s-a implicat activ în promovarea importanței protejării apei, o resursă de neînlocuit a vieții, organizând anual Ziua Mondială a Apei. Tema sărbătorilor din acest an este ”valorificarea apei”: suntem astfel încurajați cu toții să reflectăm asupra ceea ce înseamnă apa pentru noi, pentru bunăstarea noastră și a mediului înconjurător.
Ziua Mondială a Apei – Joc de masă
Obiectivele dezvoltării sustenabile adoptate de către ONU în 2015 includ ”asigurarea disponibilității și managementul sustenabil al apei pentru toți”. Acest obiectiv este încă departe de a fi îndeplinit, cu peste 2 miliarde de oameni care trăiesc în prezent fără acces sigur la apă. Populația în creștere a globului înseamnă totodată creșterea consumului de apă în industrie, agricultură și producția energetică.
Provocările pandemiei din ultimul an au atras încă o dată atenția asupra decalajelor majore între diferite regiuni ale lumii în accesul la apă curată, absența acestei resurse având efecte negative majore asupra sănătății populației.
Cei trei ”R”: reducere, reutilizare, reciclare
Conceptul celor trei ”R” – reducere, reutilizare, reciclare este deseori folosit ca punct de plecare în dezbaterile pe problema sustenabilității și a protejării mediului înconjurător. Această abordare poate fi utilă și atunci când este vorba despre utilizarea responsabilă a apei: reducerea consumului, reutilizarea apei acolo unde este posibil, și abia în ultimul rând reciclarea apelor uzate.
Am vorbit cu experții mai multor organizații din România despre soluțiile și sfaturile lor privind utilizarea sustenabilă a apei și ce putem face pentru a reduce impactul negativ al consumul excesiv asupra mediului.
Din sfaturile operatorilor regionali pentru serviciile de apă și canalizare
Societatea Apă Canal S.A. Galaţi:
„Câteva sfaturi pe care le considerăm foarte utile în economisirea apei (având în vedere că apa nu mai este de mult considerată o resursă inepuizabilă):
- Închide apa atunci când nu ai nevoie de ea! Chiar trebuie să lași apa să curgă în timp ce te speli pe dinţi, când te săpuneşti pe mâini, pe corp sau pe cap? Sau… de ce să laşi duşul să curgă 10 minute înainte să faci baie? Gesturile mici contează.
- Faceţi duş în loc să faceţi baie! Cea mai mare cantitate de apă o consumăm în baie. Renunţă la băile lungi, cu cada plină, în favoarea duşurilor. Este mai sănătos pentru organism. În același timp, economisesti apă și bani.
- Nu spălați fructele și legumele sub jetul de apă, ci într-un bol sau un vas mai mare! Astfel vei reduce cantitatea de apă consumată. Apa rămasă poate fi folosită pentru a uda plantele.”
S.C. Compania de Apă Oradea S.A.:
„Dacă este gospodărită cu simţ de răspundere, apa uzată poate deveni o sursă sigură de apă potabilă, energie şi hrană.
Mare parte din apa reziduală provenită din consumul industrial şi casnic se întoarce direct în ecosisteme, fără a fi tratată sau refolosită. Apa uzată poate fi folosită la producerea de apă potabilă, energie, hrană.
Haideţi să o refolosim!
Introducând mai puţini poluanţi în sistemul de colectare a apelor reziduale, ajutăm la protecţia mediului înconjurător şi a surselor de apă potabilă. Principiul este acelaşi pentru locuinţe, ferme şi fabrici.
Haideţi să evităm golirea în canalizare a uleiurilor și substanţelor chimice periculoase!
Sursa de apă potabilă a planetei este foarte importantă, dar din păcate este limitată şi tot mai rară. Nu are sens să folosim apa potabilă la curățarea străzilor, irigarea recoltelor sau în procesele de răcire din industrie.
Avem nevoie de tratarea şi refolosirea apelor uzate în acelaşi timp cu reducerea cantităţii de apă uzată produsă şi a poluanţilor conţinuţi de aceasta.
Apa trebuie să fie gospodărită eficient!”
Schema fluxului tehnologic de epurare a apei. Credit imagine: Compania de Apă Oradea
Compania de Apă Someș S.A.:
„Preocuparea noastră pentru educație de mediu în general și pentru utilizarea sustenabilă a apei în particular a fost concretizată încă din 1992, odată cu fondarea de către Compania de Apă Someș S.A. a Muzeului Apei, până recent singurul din țară și printre puținele de acest gen din lume.
În 2003, am fondat programul educațional propriu pentru copii și tineri pe problema protecției surselor de apă și a mediului. În 2017, societatea noastră a fost co-inițiator și membru fondator al WAMU-NET – rețeaua globală a muzeelor de apă, care reunește astăzi circa 60 de muzee ale apei din întreaga lume.
Câteva dintre sugestiile noastre:
- Protejați sursele de apă! Apa potabilă provine din purificarea apei din lacuri, râuri și surse subterane. Pentru a avea râuri și lacuri curate, începeți prin a proteja întregul areal geografic care înconjoară orice sursă de apă de suprafață.
- Toaleta și chiuveta din gospodărie nu sunt tomberon! Apele uzate din gospodărie sunt colectate și epurate în stațiile de epurare de unde, după “curățire”, sunt deversate din nou în apele curgătoare. Pentru un mediu curat, nu aruncați în toaletă și chiuveta din gospodărie obiecte, materii și materiale care nu au ce căuta în canalizare și pot fi îndepărtate foarte greu.
- Cunoașteți istoria și tradiția locală a apei! Această cunoaștere vă va ajuta să înțelegeți ce au făcut înaintașii noștri și ce putem face mai bine noi pentru urmașii noștri.”
Rolul organizațiilor non-profit în protejarea mediului
Asociația Mai Mult Verde
„Cu Apele Curate este un program multianual de combatere și prevenire a poluării cu plastic a apelor Dunării și afluenților săi, care aduce împreună parteneri din sectorul nonguvernamental, structurile guvernamental – administrative și mediul de afaceri. Programul a debutat în mai 2019 cu o serie de amenajări, activități și evenimente comunitare în 10 orașe dunărene, iar în acest an extinde și pe afluenți, cu scopul de a împiedica deversările de deșeuri în fluviu și ulterior în Marea Neagră.”
Mural eco din comuna Șimian, jud. Mehedinți (peretele silozului Semrom Oltenia). Credit fotografie: Asociația Mai Mult Verde
„De la lansarea și până la finalul anului trecut am colectat 120 de tone de deșeuri în spațiile special amenajate și 14 tone prin acțiuni de igienizare; s-au format opt grupuri de inițiativă locale, care sunt active în mod constant în comunități de pe Dunăre. Voluntariatul este una dintre componentele definitorii ale programului: peste 1000 de voluntari s-au implicat în acțiunile de igienizare.
Am marcat extinderea programului printr-o serie de acțiuni sub umbrela «Săptămânii Apelor», pe care le desfășurăm, în perioada 14 – 22 martie, alături de partenerii noștri – asociații și grupuri de inițiativă locale din orașe riverane. Au loc astfel acțiuni de igienizare, campanii de informare privind pericolele poluării cu plastic a apelor și modurile corecte de colectare separată a deșeurilor, training-uri de organizare comunitară și ateliere de scris petiții către primării, precum și expoziții fotografice, tururi ghidate cu o componentă ecologică și proiecții de filme documentare, adresate elevilor și profesorilor.”
Soluții tehnice inovatoare: barajul plutitor Flotation Boom și plasa Trash Catcher. Credit fotografii: Asociația Mai Mult Verde
„O inițiativă aparte o reprezintă proiectul pilot „Oltul cu apele curate”, pe care îl lansăm în parteneriat cu Fundația Comunitară Covasna, prin care, în colaborare cu autoritățile și poliția locale, vor fi identificate locurile din apropierea malurilor Oltului unde se depozitează ilegal deșeuri, vor fi amplasate camere video care vor fi permanent monitorizate, iar ulterior cei care abandonează deșeuri în aceste zone vor fi trași la răspundere. Proiectul va culmina, în luna august, cu o acțiune amplă de ecologizare a malurilor și luciului apei Oltului pe tronsonul izvor – Sf. Gheorghe, în care vor fi implicate localitățile prin care trece Oltul din două județe, Harghita și Covasna.”
Mural eco din Zimnicea. Credit fotografie: Asociația Mai Mult Verde
„Dincolo de «Săptămâna Apelor», mesajul nostru este că lupta împotriva poluării cu plastic continuă. Îi invităm pe toți cei cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în jurul lor, care vor să schimbe ceva în localitatea în care trăiesc să se implice, fie organizând mici acțiuni de igienizare, fie formând grupuri de inițiativă locală acolo unde încă ele nu există, fie aplicând la granturile pe care le-am lansat recent în parteneriat cu Asociația pentru Relații Comunitare.”
Mural eco din Giurgiu. Credit fotografie: Asociația Mai Mult Verde
„Ne-am bucurat să primim semnale de peste tot din țară. Oamenii ne scriu, ne sună, individual sau din partea asociațiilor din care fac parte și ne povestesc despre situația dramatică a râurilor din zona lor. Peste tot este nevoie de acțiune, de implicare – de ecologizări și, mai ales, de educație în spiritul prevenției.”
Mural eco din Giurgiu: detaliu. Credit fotografie: Asociația Mai Mult Verde
„Contăm, de asemenea, pe implicarea autorităților, sprijinul lor este decisiv. Aceasta deoarece poluarea cu plastic este o problemă foarte gravă astăzi în societate, a cărei rezolvare necesită o implicare constantă a cetățenilor responsabili, precum și a autorităților publice.
Asociația MaiMultVerde îndeamnă oamenii să opteze pentru diferite modalități de implicare în lupta împotriva poluării cu plastic, pe lângă participarea la acțiunile din «Săptămâna Apelor:
- organizarea de acțiuni de ecologizare în grupuri mici;
- inițierea de acțiuni de ecologizare individuale cu susținere din partea Asociației: trimițând o scurtă prezentare a acțiunii planificate, cei interesați pot obține kit-ul «Cu Apele Curate»;
- sesizarea primăriilor și a Gărzii de Mediu prin adrese oficiale sau prin aplicațiile de mobil TrashOut și Panoul de Bord cu privire la depozitările ilegale de deșeuri;
- formarea de grupuri locale de inițiativă pentru rezolvarea problemelor legate de poluarea cu plastic a apelor;
- colectarea separată a deșeurilor și predarea acestora pentru reciclare.”
Mural eco pe faleza Dunării din Galați. Credit fotografie: Asociația Mai Mult Verde
Administrația Rezervația Biosferei Delta Dunării
Orice dezbatere despre apă și rolul acesteia în viețile noastre nu poate să nu amintească de una dintre cele mai importante bogății naturale ale României: Delta Dunării. Cu prilejul sărbătoririi Zilei Mondiale a Apei, reprezentanții Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării au avut bunăvoința de a ne transmite gândurile lor.
„La capătul unui drum ce depășește 2.860 km colectând apele unui impresionant bazin hidrografic a cărui suprafață acoperă mai mult de 8% din suprafața Europei, Dunărea, cel de-al doilea fluviu ca mărime al bătrânului continent, construiește la întâlnirea sa cu Marea Neagră, de mai bine de 12.000 de ani, una dintre cele mai frumoasă delte din Europa și chiar din lume.”
Brațul Sfântu Gheorghe văzut de pe dealurile Beștepe. Credit fotografie: Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării
„Prin dimensiunea sa, Rezervația Biosferei Delta Dunării este cea mai importantă zonă umedă din sud-estul Europei, având o contribuție importantă la ciclul regional și global al apei.
Prin diversitatea impresionantă a habitatelor și a formelor de viață pe care le găzduiește într-un spațiu relativ restrâns, Rezervația Biosferei Delta Dunării constituie un adevărat muzeu al biodiversității, o bancă de gene naturală de valoare inestimabilă pentru patrimoniului natural universal.
Peisajul natural al Deltei Dunării aproape nederanjat, constituit dintr-un mozaic de brațe ale fluviului, canale, lacuri de diferite tipuri și mărimi, stufărișuri, păduri de trestii, dune de nisip, păduri de stejar cu vegetație mediteraneană, plajele litorale etc. constituie un punct de atracție pentru iubitorii de natură, dar nu în ultimul rând al celor ce apreciază diversitatea culturală a populației din acest spațiu deltaic.”
Canalul Crișan – Caraorman. Credit fotografie: Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării
„Desemnarea Rezervației Biosferei Delta Dunării, în anul 1990, evidențiază de asemenea atenția deosebită pe care Guvernul României, autoritățile centrale o acordă acestui teritoriul de importanță națională, europeană și chiar universală. Recunoașterile internaționale: Rezervație a Biosferei (programul MAB – UNESCO), Sit Ramsar (zonă umedă de importanță internațională), Sit al Patrimoniului Mondial Natural și Cultural, Sit Natura 2000, atât ca Arie Specială de Conservare, cât și ca Arie de Protecție Specială Avifaunistică. Dobândirea de-a lungul timpului de distincții și premii, recunoașteri și desemnări internaționale a impus responsabilități în protecția habitatului natural și a diversității biologice din Delta Dunării, luarea de măsuri pentru refacerea ecosistemelor deltei modificate de intervenția irațională a omului.”
Malul mării între Sfântu Gheorghe și Sulina. Credit fotografie: Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării
„Delta Dunării este locul ales de natură și de oameni, unde toți factorii implicați încearcă să folosească resursele naturale regenerabile dar, în același timp, să le păstreze pentru viitor. Toate eforturile ARBDD și recomandările noastre se concentrează pe implementarea unor măsuri de conservare și protecție care să facă din Delta Dunării un paradis al plantelor, păsărilor, peștilor și bineînțeles al oamenilor.
Eforturile trebuie să fie comune, nu doar instituțional, cât și uman prin implicare, orice efort fiind pentru viitor. De-a lungul timpului, Administrația Rezervația Biosferei Delta a desfășurat campaniile de informare și conștientizare care au urmărit: dezvoltarea capacității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător; dezvoltarea interesului și a responsabilității pentru menținerea unui mediu echilibrat; creșterea gradului de înțelegere a relației dintre om și mediu, a interdependenței dintre calitatea mediului și calitatea vieții; implicarea responsabilă în activități de protecție a mediului; formării unor convingeri, atitudini și deprinderi de păstrare a mediului înconjurător, atât în rândurile locuitorilor, cât și ale vizitatorilor acestui magnific tărâm.
Toate acestea rămân provocări într-un mileniu al transformărilor și al schimbărilor climatice, iar apa este desigur un element absolut esențial vieții – nu numai cea umană, dar pentru toate formele de viață, animală sau vegetală.”
Pescari. Credit fotografie: Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării
Resurse utile pentru a-i învăța pe copii cum să folosească apa responsabil
Dacă doriți să le amintiți copiilor cum pot să se implice și ei în protejarea și economisirea apei, puteți folosi câteva dintre resursele noastre dedicate acestei teme importante.
Totul despre Ziua Mondială a Apei – Prezentare PowerPoint
Învățați-i de asemenea pe cei mici cum să decidă ce pot și mai ales ce nu trebuie să arunce în toaletă, utilizând prezentarea interactivă sau jocul de sortare de mai jos.
Ziua Mondială a Apei: Unde aruncăm obiectele? – Prezentare PowerPoint interactivă
Toaletă sau coș de gunoi? – Joc de sortare
Elevii claselor a III-a și a IV-a pot de asemenea învăța mai multe despre efectele negative ale poluării râurilor citind una dintre poveștile originale Twinkl bogat ilustrate.
Sabrina și spiritul râului – eBook
Aveți alte sfaturi și sugestii privind felul în care putem să contribuim cu toții la protejarea apei? Vă invităm să ne scrieți pe canalele noastre de social media, sau în rubrica de comentarii.
Brândușa Stamata, Content Executive Twinkl