Activități

Programul Cu Apele Curate vizează atât poluarea istorică, prin acțiuni de colectare a plasticului deja existent în albia fluviului, cât și măsuri de prevenire și combatere a deversărilor viitoare. Împreună cu membrii comunităților riverane și autoritățile locale, identificăm și implementăm o serie de soluții de reducere și prevenire a poluării cu plastic a apelor Dunării.
Pentru a lupta cu un debit de 100 de tone de deșeuri din plastic pe an, sunt necesare acțiuni extinse și menținute pe termen lung, în tot bazinul Dunării și al afluenților săi, atât în România cât și în țările riverane.

Combaterea poluării cu plastic

82 acțiuni de igienizare organizate în:

Sfântu Gheorghe, Drobeta-Turnu Severin, Giurgiu, Zimnicea, Cernavodă, Brăila, Galați, Călarași, Oltenița, Tulcea, Turnu Măgurele, Orșova, Florești, Ișalnița, Făgăraș, Frumușița, Iași, Târgu-Neamț, Cluj-Napoca, Nicolae Bălcescu, Voineasa, Târgu Jiu, Craiova, Mahmudia.

Testare soluții tehnologice

Drona Waste Shark

Acțiuni de colectare a deșeurilor plutitoare din: București (Lacul Tei), Giurgiu, Orșova, Drobeta-Turnu Severin, Ișalnița, Delta Dunării.

Barierele plutitoare
Flotation Boom

Instalate pe râurile Jiu, Cerna, Olt, Buzău și Siret cu scopul de a colecta și reține deșeurile plutitoare;

Plasa Trash Catcher

Parteneriat cu organizația belgiană Waste Free Oceans – acțiune de testare a plasei pe Dunăre, în zona orașului Drobeta-Turnu Severin.

Am efectuat alături de partenerii GWP - Global Water Partnership România primul studiu privind cantitatea de microplastic transportată de Dunăre

Studiul reprezintă o necesitate a estimării acestor cantități, deoarece până acum nu a fost efectuată nicio analiză în acest sens pe sectorul românesc al Dunării. În cadrul acestui studiu am prelevat și analizat aluviunile de pe Dunăre cu scopul de a determina cantitatea de microplastic transportată de fluviu către Marea Neagră.

Prevenirea poluării cu plastic

Crearea și implementarea de modele de bune practici

Modelele de bune practici au fost create în scopul prevenirii deversării deșeurilor de plastic în apele Dunării, reducerii cantității de deșeuri care ajunge în apă, familiarizarea cetățenilor cu ideea separării deșeurilor la domiciliu și a informării acestora privind impactul pe care poluarea cu plastic a apelor îl are asupra comunității lor, modul în care funcționează colectarea separată, necesitate, avantaje economice și cadru legislativ.

Spații de colectare separată a deșeurilor

Acestea au fost amplasate în zone strategice, în apropierea malurilor, pentru a evita ca deșeurile aruncate la întâmplare să ajungă în apă. Containerele sunt însoțite de informații legate de modul în care se face colectarea separată, precum și de un panou informativ cu privire la amenzile aplicate pentru abandonarea ilegală a deșeurilor.

Containere “Trash art”

Peștele ilustrează concret ceea ce se întamplă cu plasticul care ajunge în mare: este înghițit de pești. Acesta funcționează ca un recipient de colectare, având atât o funcție educativă, cât și una estetică. 6 astfel de recipiente se află în orașele Brăila, Galați, Iași, Giurgiu, Sfântu Gheorghe (Tulcea) și Călărași.

Puncte de informare

Panourile informative au rol de educare și conștientizare și fac trimitere la: cantitățile și tipurile de plastic care ajung în apă, timpul necesar descompunerii acestora, alternative la plastic, efectele poluării cu plastic, precum și reglementările legislative în acest domeniu.

Amenajări maluri Dunăre

Mese și bănci de picnic, spaliere, rastele de bicicletă, mese de ping-pong și terenuri de badminton – câteva  exemple de amenajări cu care ne propunem să (re)aducem comunitățile mai aproape de malurile apei, în locuri de agrement dotate corespunzător cu pubele de colectare separată și spații de informare. Acest tip de activitate vizează coagularea comunităților locale în locuri emblematice, cultivând astfel responsabilitatea socială și respectul pentru natură.

Picturi murale

Muralele #cuapelecurate atrag atenția asupra problemei poluării cu plastic a apelor și ilustrează efectele ei asupra florei și faunei acvatice. Cu aceste picturi, ne propunem să infrumusețăm orașele riverane și în același timp să tragem un semnal de alarmă privind impactul poluării cu plastic în viața locuitorilor. În anul 2022, numărul picturilor murale #cuapelecurate a ajuns la 9. Acestea se află în orașele Zimnicea, Galați, Șimian, Giurgiu, Brăila, Cernavodă și Călărași.

Marea Caiagizare

În aprilie 2023, lansam la apă, alături de Kayak Champions, o inițiativă inedită care reunea pasiunea pentru sportul acvatic cu dorința comună de a proteja apele: voluntarii au adunat din caiace peste 1,7 tone de deșeuri care pluteau pe luciul apei, din care 1,2 tone de plastic. 

Festivalul Dunării

Între 23-25 iunie 2023 am organizat la Călărași, Parcul Central & Plaja Mare, prima ediție a Festivalului Dunării. Timp de trei zile, evenimentul a unit vocile și eforturile iubitorilor de natură din mai multe țări pe care Dunărea le traversează (Germania, Austria, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Ucraina și România): reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale, cercetători, activiști, jurnaliști și sportivi. Au fost abordate provocările comune legate de protejarea mediului în general și a apelor în special, toate pentru a găsi soluții durabile și eficiente în lupta împotriva poluării cu plastic a fluviului nostru iubit. Pe scena Festivalului Dunării din Parcul Central au urcat artiști din diferite țări pe care le străbate Dunărea: Azur, Paulina și Balkan Taksim (România), Chillera (Ucraina), Zack Zack Zack și Plasticphonia by Crystn Hunt Akron (Austria)

Activare comunitară

Locuitorii orașelor riverane sunt primii afectați de poluarea apelor cu plastic și, în același timp, sunt și cei ale căror inițiative pot avea un impact direct asupra ameliorării situației actuale. În parteneriat cu CeRe (Centrul de Resurse pentru Participare Publică) implementăm încă de la începutul programului activități de organizare comunitară și instruire a grupurilor de inițiativă locală în cele 23 comunități prinse în proiect. Le oferim sprijin în organizarea campaniilor de advocacy și căutăm metode inovatoare de soluționare a problemelor. Astfel, 2 dintre grupurile civice din comunitatea Cu Apele Curate s-au transformat în organizații, iar în 5 dintre orașe (Cernavodă, Giurgiu, Oltenița, Brăila,Turnu-Măgurele) s-au format mici grupuri satelit care continuă să organizeze evenimente comunitare, igienizări, ateliere, campanii de informare, în scopul mobilizării localnicilor pentru reducerea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării în localitatea lor. Am început programul desfășurând acțiuni de combatere a poluării cu plastic a apelor în 10 comunități de pe Dunăre și am extins activitățile programului pe afluenții fluviului, în comunitățile riverane râurilor Cerna, Jiu, Olt, Argeș, Prut, Neamț, Someș, Crișul Repede. Am continuat să ne extindem și în plan internațional prin acțiuni comune pe malurile Dunării în Serbia și Bulgaria. Ambele categorii de activități, de combatere și de prevenire, sunt necesare si trebuie menținute pe termen lung, lucrând să fie extinse în tot bazinul Dunării, al afluenților săi de pe teritoriul României și în toate celelalte țări riverane.

Mobilizarea comunităților riverane

CeRe (Centrul de Resure pentru Participare Publică) implementează activitățile de organizare comunitară și instruire în cele 23 comunități prinse în proiect, în scopul mobilizării localnicilor pentru reducerea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării în localitatea lor.

Educație de mediu în 38 licee din orașele riverane

Bloc0 desfășoară în cadrul proiectului acțiuni educativ-informative în liceele din comunitățile din lungul Dunării și cele riverane afluenților, cu scopul atragerii liceenilor în grupurile de inițiativă sau în alte activități ale proiectului.

Tabere pentru tinerii din comunitățile riverane     

Am organizat în orașele Călărași și Sulina tabere în cadrul cărora tinerii din comunitate au participat la ateliere tematice centrate pe dobândirea unor obiceiuri sustenabile și dezvoltare comunitară. În 2023 ne-am extins și în plan internațional cu prima tabără Româno-Bulgară organizată la Cernavodă. 

Previous slide
Next slide
Previous slide
Next slide
Previous slide
Next slide

Programul de granturi Lidl "Cu Apele Curate" – Proiecte câștigătoare 2021

GRANT MIC

După fiecare ploaie puternică, râul Oltul este “inundat” de plastic la care oamenii sunt activiști doar pe social media. Comuna Galicea este afectată în mod direct de plasticul de pe râul Olt. Oamenii dau vina pe autorități nu sunt implicate, iar autoritățile se scuză dând vina pe oamenii nu sunt responsabili în a colecta plasticul în pubelele puse la dispoziție. Proiectul nostru urmărește reducerea poluării cu plastic de pe râul Olt și încurajarea reciclării acestuia. Ca obiective: pentru a stimula interesul și motivația oamenilor din comunitate, proiectul se va baza pe implementarea metodei “vânătoarea de comori” însă comoara este plasticul din zonele afectate din Galicea și din vecinătate, dar și prin implementarea unui centru de colectare a plasticului din localitate. Toți participanții lavânătoare” vor primi un premiu de participare ce constă într-o sacoșă de pânză, iar în fiecare luna se va realiza o tombola cu premii sustenabile necesare în gospodărie metodă de reducere a amprentei de carbon și a energiei. Scopul proiectului nostru este de a reduce poluarea cu plastic de pe râul Olt, afluent al Dunării, prin stimularea oamenilor din comuna Galicea de a colecta plasticul de pe râul Olt și reciclarea acestuia. De asemenea, pentru a reduce cantitatea de plastic se va promova folosirea unor obiecte sustenabile necesare utilizării zilnice.

Poluarea cu plastic a râurilor, a mărilor și a oceanelor este provocată în special de comunităţile riverane acestor ape. Atât la nivel locat cât și la nivel naţional doar o mică parte din locuitori conștientizează că au o contribuţie la acest dezastru local și global. Proiectul propune activităţi care să crească nivelul de informare, conștientizare și colectare.La nivel naţional va fi desfășurată o campanie de informare și conștientizare sub forma unui experiment inovator și creativ. Campania va avea ca “erou” o sticlă de plastic pentru care va fi construit un profil și o poveste aventuroasă în cheie parodică. Ea va fi lansată în râul Olt în zona jud. Brașov și monitorizată în timp real pe durata proiectului. Pe drum va avea parte de tot felul de “aventuri” dezvoltate de o echipă de profesioniști pentru publicul larg. Se va folosi această abordare în oglindă tocmai pentru a putea ușura deschiderea canalelor de comunicare cu tinerii și publicul larg. Estimăm un număr de peste 10.000 de persoane care vor fi direct influenţate și alţi 30.000 beneficiari indirecţi. În paralel, proiectul va desfășura activităţi educative, de informare și de activare civică în 4 comunităţi locale de pe Olt (jud. Brașov).  

Prin proiectul nostru ne propunem să reducem poluarea cu plastic din zona plajei Islaz, dar mai ales să prevenim poluarea zonei prin crearea unei infrastructuri necesare colectării deșeurilor. Considerăm că extinderea zonei de agrement, prin montarea unor bănci, a unor pubele de colectare separată și a unor umbrare spre zona de confluență a Oltului cu Dunărea, va contribui la creșterea gradului de resposabilizare a comunității locale fața de protejarea zonei, dar și a administrației locale față de managementul sustenabil al deșeurilor. Proiectul va fi implementat în perioada iunie-noiembrie și va avea ca beneficiari nu numai membrii comunității locale, ci și vizitatorii care vin în această zonă pentru plajă, pentru pescuit sau pentru a admira panorama de la confluența Oltului cu Dunărea.

Proiectul Asociației 37 urmărește creșterea gradului de înțelegere a locuitorilor permanenți și sezonieri ai deltei asupra impactului pe care îl are pe termen lung poluarea, crearea de alianțe între autorități și comunitate, precum și rezolvarea punctuală a problemei deșeurilor acumulate pe malul apei. Desfășurat pe parcursul a șase luni, proiectul include campanii de igienizare periodice, sesiuni de formare și informare a localnicilor și turiștilor, ateliere educaționale pentru copii în cadrul taberei de vară și al Săptămânii Altfel, construirea și amplasarea unor pubele trash-art în zona de campare, dar și în sat pentru a putea prelua cantitatea mare de deșeuri reciclabile din timpul sezonului turistic.  

Proiectul “Drag de Dunăre” este organizat de cercetașii din Drobeta-Turnu Severin și a venit răspuns la situația delicată cu privire la gravitatea poluării cu plastic a Dunării din orașul nostru, adresându-se tinerilor cu vârste cuprinse între 11 și 24 de ani.  Proiectul cuprinde: 6 inițiative de ecologizare pe malul Dunării, 3 cursuri de formare pentru adulți privind Educația pentru Dezvoltare Durabilă, o tabără în natură de 7 nopți cu tema Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă nr. 6, 12 și 14, o serie de ateliere de educație non-formală, o acțiune comună de Ziua Dunării și un dialog cu autoritățile publice privind amenajarea unei porțiuni din malul Dunării pentru activități educaționale.  Dunărea este un element care face parte din identitatea noastră, a severinenilor, noi crescând aproape de ea. De aceea, este important să continuăm să o protejăm și să avem grijă de ea, având în vedere că spune ceva despre noi, ”acasă”. Iar acest proiect își propune să construiască o punte între tinerii noștri, comunitate și autoritățile locale, de a acționa împreună în rezolvarea unei probleme comune.

Prin proiectul Ecologizarea râului Oştimpocii (Valea Bradului), afluent al Oltului și reamenajarea pentru educație ecologică și popas cicloturistic a unui sector poluat al albiei acestuia, intervenim pe un afluent al Oltului cu acțiuni de ecologizare și de amenajare a unui spațiu pentru scoală în natura și pentru popas ecoturistic în arealul unui sector de 1000 de m a albiei râului Ostimpocii, sat Bradu, jud Sibiu, în sit Natura 2000. Se vor implica autoritățile și comunitățile locale, se va face educație ecologica și se vor iniția noi trasee tematice pentru ecoturism.

Considerăm poluarea cu plastic este o bombă al cărei ceas ticăie, așadar ne propunem să capacitam 20 de adolescenți devină o voce în comunitatea lor și își asume rol de organizatori comunitari. Acțiunile lor vor înlătură inerția și scepticismul cetățenilor brăileni și vor arăta schimbările pot fi făcute de la firul ierbii dacă cetățenii dobândesc abilitați civice și de autoreprezentare.  Toate acestea se vor întâmplă prin intermediul unui program complex de formare care va cuprinde 5 ateliere (Plasticul – proveniență, utilizare și efecte; Reduce, reuse, recycle; Colectare separata – principii, reguli; Alternative la plastic; Artă prin plastic), 5 experiențe inedite (Salubrist pt o zi, Bird watching, Explorarea Bălții Mici a Brăilei, Vizită la stația de epurare și laboratorul de testare a apei,Tur ghidat „Cu sacaua, de la Dunăre”) și 5 workshop-uri participative, centrate pe organizare comunitară.

În urma activității pe care o desfășuram ca grup de inițiativă în Giurgiu am identificat prezența mare a  unor cantități de deșeuri din plastic în Dunăre în zona localității Giurgiu, dar și în alte zone des frecventate de locuitorii orașului Giurgiu (Canalul Cama, Groapa de cenușă, Plaja Gostinu, Piciorul Podului, Portul touristic Giurgiu).  De asemenea, am indentificat lipsa de informare asupra efectelor negative a poluării cu plastic, dar și cea de implicare a cetățenilor în a reduce cantitatea de deșeuri aruncate în aceste spatii naturale, aceștia neavand informații de baza despre cum le pot colecta separat, despre cum funcționează sistemul de salubrizare și neavand încredere în el, de fapt..Ne dorim reducem acest impact negativ prin activități prin care informam și educam cetățenii, responsabilizăm autoritățile locale fie mai implicate și transparente față de cetățeni și punem împreună actorii importanți din localitate analizeze și găsească soluții împreună astfel încât generațiile următoare se poată bucura de ape și aer curat. În acest proiect avem în plan  următoarele componente: organizarea de acțiuni de informare ecologizare și amenajare a spațiilor identificate ca fiind poluate cu deșeuri de plastic în zonele Dunării din Giurgiu și împrejurimi, organizarea de ateliere dedicate cetățenilor cu tematici diferite,  care ofere o noua perspectivă asupra deșeurilor și a modului în care acestea sunt gestionate de indivizi, dar și de autorități, o campanie de conștientizare a efectelor negative ale poluării cu plastic organizata online, organizarea de întâlniri cu autoritățile locale și dezbateri prin care vom aduce în atenția acestora aspectele identificate de cetățeni, dar și posibile soluții propuse de aceștia cu privirea la reducerea poluării cu plastic, a lipsei de atitudini și informații pe care le au cetățenii în prezent fata de colectarea separată, ridicarea gunoiului și destinația finală a acestuia.

Continuăm împrietenim gălățenii cu coșul de gunoi! Procesul de educare este susținut frenetic de un personaj nou în povestea noastră: Coșul prietenos. Construim un coș de gunoi interactiv, echipat cu senzori, care va contribui semnificativ la educarea cetățenilor privind aruncatul gunoiului la coș. Protejăm, astfel Dunărea, de cantitățile mult prea mari de deșeuri aruncate pe faleza fluviului și care sfârșesc, inevitabil, în apă. Coșul prietenos va emite mesaje de încurajare și felicitare a tuturor celor care protejează Dunărea, prin banalul gest de a arunca gunoiul la coș. În completare, vom susține o campanie de educare pentru cetățeni dar și pentru entitățile HORECA de pe faleză, cu privire la înlocuirea produselor din plastic cu unele din materiale reciclabile.

GRANT MARE

Someșul – culoar verde-albastru își propune reducerea poluării râului pe termen lung, pe baza inițierii de colaborări instituționale și acțiuni care pregătesc efecte pe termen mediu și lung, creșterea nivelului de cooperare și colaborare între instituțiile de stat și ONGuri pentru transformarea râului într-un culoar natural protejat și creșterea gradului de conștientizare a impactului pe care acțiunile locuitorilor îl au asupra râului prin activități menite să-i apropie de acesta.

Acest proiect a luat naștere atât din dorința de a reda frumusețea elementelor naturale ale zonei abordate, cât și pentru a preveni poluarea apelor și în general, agresiunile împotriva naturii. Cu ajutorul societății civile și în special a comunităților locale implicate direct în proiect sperăm să producem o schimbare în modul de percepție publică asupra naturii.  Am început deja implementarea proiectului prin două acțiuni de igienizare a Văii Iadului și două ateliere de reutilizare creativă, prin care copiii din două școli aflate în arealul de implementare a proiectului, au învățat cum să creeze obiecte utile din deșeuri.

Proiectul tehnic, de construcție propriu-zisă a două unități plutitoare pe apă, este dezvoltat în colaborare cu Universitatea Dunărea de Jos din Galați prin Facultatea de Arhitectură Navală, Centrul de Cercetare Arhitecturală Navală și Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică din Galați. Unitatea va fi controlată prin telecomandă și va fi testată la apă spre sfârșitul anului 2021, după luni de proiectare și evaluare a performanțelor de rezistență prin probe în bazin. Complementar activităților de dezvoltare, proiectul aduce și o componentă sustenabilă prin campanii de informare și conștientizare a efectelor poluării prin plastic. 60 de cercetași din Organizația Națională “Cercetașii României” prin grupurile locale Lotus, Tulcea, Nufărul Alb, Brăila și Roza Vânturilor, Galați vor marca o serie de evenimente anuale din calendarul ecologic: 3 seminarii de formare, 3 expoziții de fotografie și 6 activități de ecologizare în Insula Mică a Brăilei și Delta Dunării.

Un proiect inspirat dintr-o călătorie și o dorință de schimbare a unei realități. Proiectul se bazează pe 3 teme complementare: identificare cauze și măsuri de prevenție (colaborarea cu autoritățile și comunitățile locale); organizare tabere educative și tabere de igienizare, atât cu cei din comunitățile locale cât și cu participanți din alte zone; oferirea către comunitate a unui program de valorificare a zonei prin programe turistice bazate pe natură și educative bazate pe cunoașterea și înțelegerea biodiversității mediului natural din jurul comunităților.

Unul dintre obiectivele Centrului de Artă Aluniș este promovarea turismului sustenabil în zona Munților Buzăului, ceea ce pentru noi implică respectul pentru natură și un efort continuu de a o conserva pentru generațiile următoare. Astfel că, prin proiectul “Viitoruri curate! Nu viituri murdare”, ne-am propus să reducem poluarea cu plastic a celui mai mare râu din județul nostru și important afluent al Dunării, râul Buzău. Aruncatul gunoiului la râu, o practică des întâlnită mai ales în mediul rural, dublat de absența unei campanii de informare, a implicării autorităților și a unui sistem de colectare, au dus la o sufocare a Văii Buzăului cu gunoaie. Acest lucru nu are doar un impact estetic asupra zonei, care este de interes turistic, ci prezintă și un pericol real pentru sănătatea întregului ecosistem. Soluția noastră este instalarea pe râul Buzău a unui sistem de colectare a deșeurilor pe cursuri de apă dublat de o campanie de educare și conștientizare direcționată pe de o parte către tinerii buzoieni, grupa de vârstă cea mai dispusă la a schimba comportamente, și autoritățile competente.

Ne propunem abordăm tema reducerii poluării cu plastic a apelor prin implicarea UAT-uri-lor, a agenților economici, a școlilor, și în final toți localnicii fie angrenați în această acțiune. Am identificat 10 zone poluate cu plastic și alte deșeuri pe un segment de aprox. 60 km pe malul Dunării, zone frecventate de turiști și de 26543 localnici din 8 localități riverane, administrate de 4 UAT-uri. Soluția noastră are 3 componente: 1) de prevenție: amplasarea de containere metalice pt. colectarea deșeurilor și de panouri informative; 2) educațională: vom organiza ateliere educative, acțiuni de ecologizare și vizite la Muzeul Delta Dunării, în urma cărora elevii vor implementa acasă noțiunile de protecție a mediului și vom crea nuclee de elevi doritori se implice în acțiuni de voluntariat; 3) de conștientizare: organizarea de întâlniri în cele 4 UAT-uri cu agenții economici, autorități și instituții locale, zonale, naționale, în care vor fi prezentate soluții la poluarea cu plastic a apelor; 4) de advocacy – ateliere de dezvoltare comunitară cu localnicii;

Evenimente