Pe Argeș în jos alături de Bicicleta Verde

bicicleta verde reteaua comunitara cu apele curate 4

Exemplu de mobilizare comunitară în proiectul Pe Argeș în jos, pe un mal frumos demarat împreună cu asociația Bicicleta Verde, în perioada iulie-octombrie, în cadrul Rețelei Comunitare Cu Apele Curate, pentru prevenirea și combaterea poluării apelor cu plastic.

35 de voluntari au colectat 65 de saci de deșeuri de pe malurile Argeșului la acțiunea de igienizare de la sfârșitul lunii iulie. 

Acțiunea s-a continuat cu o întâlnire cu reprezentanții Primăriei Municipiului Curtea de Argeș pentru a găsi soluții în vederea diminuării poluării pe râul Argeș. Montarea panourilor informative cu privire la depozitarea ilegală a deșeurilor, dar și a camerelor video în zonele cu probleme se numără printre măsurile propuse.

Weekendul trecut peste 150 de oameni au participat la atelierele educative ținute la Liceul Tehnologic Regele Mihai I pentru conștientizarea impactul deșeurilor asupra naturii și au învățat despre:

  • colectarea selectivă a deșeurilor în locurile special semnalizate
  • plantarea semințelor și îngrijirea plantelor
  • protejarea ecosistemelor acvatice
  • reducerea consumului de plastic de unică folosință
  • reutilizarea creativă a materialelor și obiectelor vechi

Fiecare acțiune desfășurată, de la igienizarea malurilor râului Argeș la discuțiile cu reprezentanții primăriei și activitățile educative, a urmărit implicarea comunității pentru conservarea și protejarea naturii. 

Te-ar interesa și alte articole