Oamenii mai aproape de Dunăre și la Cernavodă

După plajele de la Islaz și Zimnicea, am ajuns și la Cernavodă cu același tip de proiect: amenajarea unui loc de agrement pe malul Dunării. Am montat și aici patru bănci din lemn, o masa de ping-pong, patru coșuri de gunoi, o stație de colectare separată a deșeurilor (cu trei containere a câte 1100 de litri) și foarte multe panouri informative.

Ideea acestui demers este să aducem aproape de Dunăre locuitorii micilor așezări. Nu credem că mai este nevoie ca oamenii să afle din panourile noastre despre cât de dăunătoare sunt tonele de plastic din apele României, dar odată adunați în astfel de locuri, cetățenii pot discuta și căuta soluții la problemele fluviului de lângă ei. Iar cele mai bune răspunsuri la astfel de dificultăți vin tocmai de la comunitățile conștiente și interesate de propriul habitat. Mai ales că, în vreme de pandemie, este mai sigur să socializăm în locuri deschise.

Tot aici am reușit să transformăm o platformă de beton, care acoperea niște guri de canalizare, într-o frumoasă piscină. Nu vă gândiți că ansamblul arată precum curtea conacului lui Brad Pitt. “Piscina” noastră e doar vopsită pe placa de beton. Sperăm să nu tenteze pe cineva să sară de pe pod în apa zugrăvită jos. Nu avem de gând să pictăm Golden Gate pe podul de la Cernavodă și nici Oceanul Pacific pe Dunăre.

Pe lângă Lidl, partenerul nostru pentru întregul proiect care vizează apele, ni s-au alăturat la Cernavodă și Nuclearelectrica și autoritățile administrației locale.

0 Shares
Share
Share
Tweet
Pin