Asociația MaiMultVerde în parteneriat cu Fundația Comunitară Vâlcea și Hidroelectrica inaugurează o pictură murală în orașul Râmnicu Vâlcea pentru a trage un semnal de alarmă privind poluarea apelor cu plastic. Opera, realizată de artistul Ionuț Popescu, este situată pe fațada zidului aferent digului Râureni, de pe malul Oltului, și ilustrează impactul PET-urilor asupra florei și faunei acvatice.
Acțiunea face parte din programul Cu Apele Curate, lansat în 2019 de Asociația MaiMultVerde și Lidl România, ca un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile riverane.
Creația de 333 de mp prezintă imagini sugestive cu specii de plante și de animale, care conviențuiesc alături de plastic, și își propune să sensibilizeze comunitatea cu privire la importanța protejării apelor și a reducerii deșeurilor de plastic.
Citatul din Aristotel aplicat picturii murale – „Natura nu face nimic în zadar” atenționează asupra acțiunilor umane care perturbă echilibrul mediului. Poluarea cu plastic este un exemplu elocvent de intervenție umană care contravine principiilor naturale, generând daune severe pentru ecosistemele acvatice.
Plasticul abandonat pe maluri ajunge într-un final să populeze apele și să afecteze întregul habitat. Sub acțiunea factorilor externi, plasticul se dezintegrează în microplastic, particule mai mici de 5 mm, invizibile ochiului uman, care ajung să fie ingerate de păsări și de pești.
„Avem un portofoliu de picturi murale #CuApeleCurate, 2213 de mp, create cu dublu rol. Contribuim la înfrumusețarea unui loc și transmitem, în același timp, un mesaj puternic despre impactul poluării apelor cu plastic. Este esențial să conștientizăm că fiecare acțiune a noastră are o consecință asupra naturii și să luăm măsuri concrete pentru a proteja apele și biodiversitatea. Sperăm ca citatul din Aristotel să inspire comunitatea să reducă utilizarea plasticului de unică folosință, să se implice în acțiunile locale de igienizare și să arunce deșeurile în locurile special amenajate sau, în lipsa acestora, să semnaleze autoritățile competente.” declară Marta Popescu, coordonator program Cu Apele Curate.
„Ne bucurăm de initenția proiectului #CuApeleCurate și suntem onorați să contribuim la conștientizarea impactului poluării asupra ecosistemelor acvatice. În calitate de companie listată, Hidroelectrica își ia rolul foarte în serios și își asumă responsabilitatea de a proteja mediul înconjurător și de a promova sustenabilitatea. Credem cu tărie că educația și arta pot fi instrumente puternice în lupta împotriva poluării. Ne dorim ca acest mural să inspire comunitatea să adopte obiceiuri ecologice și să contribuie activ la protejarea apelor.”, a declarat Ianăș Rădoi, membru al directoratului Hidroelectrica.
„Deși natura are mecanisme de auto-reglare, aceste mecanisme sunt adesea insuficiente pentru a contracara daunele cauzate de poluarea umană. Conștientizarea impactului acțiunilor umane asupra mediului și a apelor curgătoare devine esențială pentru menținerea unui echilibru. Citatul lui Aristotel <<Natura nu face nimic în zadar>> ne inspiră să ne analizăm acțiunile și efectele lor asupra naturii și să căutăm modalități de a acționa în armonie cu natura, nu împotriva ei. Natura nu acționează fără scop, iar noi ar trebui să învățăm să acționăm cu responsabilitate față de ea.”, a declarat Ionuț Popescu, autorul picturii murale.
În cadrul programului Cu Apele Curate au fost realizate din 2019 până în prezent 11 picturi murale în orașe riverane Dunării și afluenților: Galați, Drobeta, Zimnicea, Cernavodă, Brăila, 3 în Giurgiu, Călărași, București și Râmnicu Vâlcea. Acestea fac parte din categoria activităților de informare și conștientizare pentru combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor.
Informații pentru presă
Ionuț Popescu este un artist vizual din București, care folosește în lucrările sale partea grafică, inspirată din mediul de formare – trecând de la ilustrație, benzi desenate, pictură și ajungând la arta stradală. A participat la festivaluri de street art și bandă desenată din țară și are lucrări murale în mai multe orașe: Târgu Jiu, Făgăraș, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Timișoara, București.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și furnizează servicii tehnologice pentru Sistemul Energetic Național. Compania, esențială pentru un sector strategic, cu implicații în siguranța națională, operează 187 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW și – în plus, deține un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. De asemenea, compania deține o cotă de 13.09% din piața de furnizare. Hidroelectrica este dedicată inovării și sustenabilității, urmărind constant să îmbunătățească eficiența operațională și să își reducă impactul asupra mediului.
Fundația Comunitară Vâlcea a debutat ca grup de inițiativă în 2018 şi s-a înființat în 2019, fiind parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 17 fundaţii comunitare. Fundația este o organizație apolitică și funcționează ca un liant în comunitate, reușind să conecteze fonduri, oameni și inițiative cu scopul de a impacta pozitiv mediul comunitar. Misiunea fundației este să contribuie la consolidarea de comunități curajoase care caută să-și rezolve problemele, în care oamenii se implică, caută soluții împreună și luptă pentru drepturile lor, învață din greșeli, transformând nevoile în oportunități pentru fiecare copil, tânăr, adult și senior.
Asociația MaiMultVerde implementează începând cu anul 2008 proiecte de protecția mediului în acord cu misiunea sa de a construi o cultură a responsabilității și voluntariatului pentru mediu în România. Unul dintre domeniile prioritare de acțiune îl constituie combaterea poluării cu plastic, asociația implementând în acest sens, de-a lungul anilor, o serie de proiecte și campanii educative sub sloganuri precum „Există viață după colectare” sau „Deșeurile nu sunt gunoaie”. În cadrul acțiunilor organizate de MaiMultVerde, voluntarii au colectat peste 630 tone de deșeuri din zone naturale precum păduri, albii de râu sau trasee turistice. Proiectele au vizat și autoritățile publice centrale și locale, prin activități specifice de advocacy menite să contribuie la îmbunătățirea politicilor publice în domeniu (www.maimultverde.ro).
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.350 de magazine și peste 225 de centre logistice și depozite în 31 de țări. Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm. În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.