La cererea cetățenilor, Asociația MaiMultVerde testează gratuit gradul de impuritate al apelor, prin campania „Cât de poluată e apa din apropierea ta?”

Acțiunea face parte din programul multianual „Cu Apele Curate” și se desfășoară în județele din Transilvania.

29 septembrie, București – Asociația MaiMultVerde îndeamnă toți cetățenii care suspectează că apa râurilor sau lacurilor din zona în care locuiesc ar putea fi poluată să trimită sesizări pentru a beneficia de o testare gratuită a calității acesteia. Persoanele interesate sunt invitate să completeze formularul de pe pagina https://cuapelecurate.ro/campanie-testare-apa/. Acesta este un proiect pilot, care se va desfășura în această toamnă în județele din Transilvania.

Asociația recomandă ca testarea apelor să se facă în mod periodic în puncte fixe pentru a afla unde trebuie să acționăm pentru ape mai curate și, în general, un mediu mai sănătos.

Primele măsurători au avut deja loc pe Dunăre

Proiectul se desfășoară în parteneriat cu stropderouă.ro și face parte din programul multianual „Cu Apele Curate”. Asociația a testat deja calitatea apei Dunării în proximitatea celor zece orașe în care desfășoară activități: Drobeta-Turnu Severin, Turnu Măgurele, Giurgiu, Oltenița, Călărași, Cernavodă, Tulcea, Brăila, Galați. În perioada următoare, în funcție de sesizările primite de la cetățeni, va continua testările apelor din râurile și lacurile din Transilvania. Aceasta deoarece toate resturile de plastic, compuși chimici sau petrolieri ajung în mări și oceane de pe cursurile de apă cele mai neînsemnate.

Astfel, cu ajutorul unor senzori, vor fi măsurate șase tipuri de parametri relevanți în ce privește gradul de poluare pentru a înțelege unde și de ce apare poluarea și, mai ales, care este influența factorului uman sau economic asupra calității apelor:

1. Potențialul de hidrogen al apei (pH)

2. Oxigenul dizolvat în apă (DO)

3. Conductivitatea electrică a apei (EC)

4. Potențialul de reducere a oxidării apei (ORP)

5. Temperatura apei (temp)

6. Opacitatea sau lipsa de transparență a apei (turbiditate)

Senzorii sunt înglobați într-un proiect customizat mobil, care are rolul de a măsura calitatea apei oriunde în România, datele fiind înregistrate pe platforma www.stropderoua.ro.

Primele măsurători au arătat că 5 din cei 6 parametri au înregistrat valori normale, însă acest lucru se datorează faptului că Dunărea este o apă curgătoare. Deșeurile pe care le poartă se strâng pe maluri sau ajung în mare.

Pe de altă parte, probele au indicat o valoare mare a temperaturii. Canicula cu care ne confruntăm ar putea conduce, pe termen lung, la o înlănțuire de efecte nedorite. Astfel, dezvoltarea plantelor și microorganismelor în exces poate avea ca rezultat scăderea oxigenului dizolvat din apă și ulterior „sufocarea” peștilor.

Care sunt sursele de poluare?

Sursele de poluare sunt diverse și greu identificabile.

Microplasticul este cea mai mare problemă, pentru că este cel mai greu de controlat. Acele bucăți minuscule de plastic care sunt ingerate de pești, de unde ajung mai departe în organismele noastre și pot avea efecte devastatoare – de la blocarea și deteriorarea aparatului digestiv, la eliberarea substanțelor chimice toxice în organism și până la asimilarea acestor substanțe de către organe și țesuturi.

Alte surse de poluare sunt deversările resturilor rezultate din construcții sau de la curățarea de terenuri.

0 Shares
Share
Share
Tweet
Pin