Festivalul Dunării #CuApeleCurate a reunit la Călărași reprezentanți din 7 țări dunărene

29.06.2023: Asociația MaiMultVerde a marcat anul acesta Ziua Dunării prin organizarea primei ediții a Festivalului Dunării #CuApeleCurate, în Parcul Central și pe Plaja Mare din Călărași. În perioada 23-25 iunie, peste 2000 de persoane din comunitățile dunărene și din alte 7 țări riverane fluviului au participat la activități și ateliere dedicate protecției mediului, sporturi acvatice, proiecții de film și concerte.

Evenimentul a reunit invitați din mai multe țări pe care Dunărea le traversează (Germania, Austria, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Ucraina și România): reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale, cercetători, activiști, jurnaliști și sportivi. Alături de reprezentanți ai ONG-urilor, ai autorităților locale și centrale și ai presei din România, au fost abordate de-a lungul celor trei zile provocările comune legate de protejarea mediului în general și a apelor în special.

Am organizat acest festival în colaborare cu asociația germană H2Org pornind de la discuțiile legate de problema comună a poluării apelor fluviului de la izvor până la vărsare. Dunărea traversează 10 țări și, așa cum transportă în prezent tone de deșeuri spre Marea Neagră, ar putea să aducă și o multitudine de soluții pentru prevenirea poluării cu plastic. Participarea mai multor asociații din țările dunărene ne arată că nu suntem singuri în această luptă, iar orașul Călărași, care ne-a găzduit cu atâta căldură, ne arată că există dorință de implicare și la nivelul comunităților locale. Pentru a avea (și păstra) Dunărea cu apele curate este nevoie de implicare din partea a cât mai multor membri ai societății și a companiilor, dar mai ales a autorităților, la care facem apel pentru accelerarea luptei împotriva poluării apelor.” spune Marta Popescu, coordonatorul programului Cu Apele Curate derulat de Asociația MaiMultVerde.

Mesaj de Ziua Dunării: Pentru o Dunăre Cu Apele Curate este nevoie de implicare din partea membrilor societății și a companiilor, dar mai ales a autorităților.

În cadrul festivalului și în anticiparea Zilei Dunării care se sărbătorește anual pe 29 iunie, reprezentanții organizațiilor neguvernamentale din cele 7 țări au participat la un workshop internațional în cadrul căruia au mapat principalele probleme comune cu care se confruntă fluviul în zilele noastre: lipsa unei legislații comune care să prevină poluarea apelor cu plastic și cu substanțe chimice, implementarea slabă a legislației deșeurilor, în special în țările de la vărsarea Dunării în Marea Neagră și slaba educație a populației în privința conservării mediului.

De-a lungul activității noastre am întâlnit o mulțime de oameni și organizații minunate pe tot cursul Dunării. Acest lucru a dus la dorința de a iniția un festival de mediu pe Dunăre și de a aduce împreună cât mai mulți ambasadori #cuapelecurate din țări diferite. În cadrul atelierelor au fost evidențiate atât provocările comune pe care le întâmpinăm, cât și necesitatea de a lucra împreună pentru atingerea obiectivelor. Prima ediție a Festivalul Dunării este doar baza unei colaborări internaționale – esențială pentru protejarea apelor celui mai internațional fluviu din lume.” spune Mario Kümmel, project manager H2Org (Germania).

În paralel, în cadrul seriilor de dezbateri Danube Talks, au fost abordate mai multe subiecte de mediu importante pentru Dunăre: microplasticul din apă, salubrizarea eficientă a cursurilor râurilor și proiecte de amenajare și integrare a Dunării în conștiința publică. Prezent la discuția legată de salubrizarea apelor, secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Dan Ștefan Chiru a declarat că implementarea Sistemului Garanție-Returnare, care va ajuta la creșterea procentului de colectare a plasticului scos pe piață, nu va mai fi amânată și va intra în vigoare în toamna acestui an.

Am reușit să aducem la cele patru dezbateri cercetători, arhitecți, experți în domeniu, ONG-uri, autorități publice locale și centrale, iar concluziile au venit imediat: avem nevoie să luăm măsuri urgente pentru salubrizarea malurilor și pentru prevenirea poluării cu deșeuri. Sunt suficiente autorități cu răspundere, însă este nevoie de un cadru clar de cooperare între ele, care acum nu există. Programele de educație pentru populație trebuie să fie dublate de îmbunătățirea infrastructurii de colectare a deșeurilor, dar și de intensificarea controalelor și aplicarea amenzilor pentru cei care aruncă ilegal deșeurile în natură.” a declarat Loredana Pană, expert advocacy la MaiMultVerde.

Festivalul Dunării, fără plastic de unică folosință!

Asociația MaiMultVerde și-a propus ca Festivalul Dunării să genereze cât mai puține deșeuri din plastic. Au folosit pahare reutilizabile pentru băuturi, iar în zona de bucătărie, farfurii și tacâmuri biodegradabile. Totodată, participanții au fost încurajați să vină cu propriile bidoane pentru apă, iar fumătorii au primit scrumiere portabile.

Suntem conștienți că nu putem elimina complet plasticul din viața noastră, există și avantaje ale acestui material, și momentan ne concentrăm pe cel de unică folosință – timp scurt de utilizare, urme permanente în natură. Am vrut să arătăm că există o serie de alternative pentru obiectele din plastic de unică folosință și obiceiuri simple care pot fi adoptate pentru a ajuta mediul.” spune Marta Popescu.

Pe scena Festivalului Dunării din Parcul Central au urcat artiști din diferite țări pe care le străbate Dunărea: Azur, Paulina și Balkan Taksim (România), Chillera (Ucraina), Zack Zack Zack și Plasticphonia by Crystn Hunt Akron (Austria).

Pe parcursul celor trei zile, au fost organizate peste 20 de ateliere pentru copii și adulți, dedicate naturii și Dunării: colectare separată și eco-creativitate, biodiversitate și reconectare cu natura, fotografie și storytelling, apicultură, hrană sănătoasă, ceramică etc. Participanții la eveniment au participat, de asemenea, la sesiuni de alergare și sporturi acvatice: plimbări cu caiacele, stand-up paddle, înot. Au fost prezenți membrii Clubului Donaukanal din Viena și înotătorul german Andreas Fath – care a parcurs anul trecut Dunărea de la izvor până la vărsare, dar și înotătorul bulgar cu mai multe recorduri în palmares – Teodor Tsvetkov.

*********

Festivalul Dunării a fost organizat în cadrul programului Cu Apele Curate, susținut de Lidl România, de o echipă internațională formată din Asociația MaiMultVerde și H2Org, inițiatorul proiectului CleanDanube, cu sprijinul Baden-Wuettemberg Foundation.

Asociația MaiMultVerde s-a înființat în 2008 din convingerea că grija pentru oameni și natură ar trebui să devină o prioritate pentru noi. De atunci desfășoară o serie de proiecte de împădurire, protejarea biodiversității, educație de mediu, transport alternativ, prevenirea risipei alimentare, dar și proiectul Cu Apele Curate, susținut de Lidl România, pentru combaterea poluării cu plastic a apelor.

H2Org este o organizație non-profit din Germania care dezvoltă proiecte pentru un mediu și ape fără plastic. Dezvoltă proiecte educaționale, campanii, activități și inițiative de cercetare pentru a minimiza poluarea apelor și pentru a preveni acumularea de plastic.

0 Shares
Share
Share
Tweet
Pin