Comunitatea în care trăim este casa noastră mai mare

Dorința de a aduce o schimbare ce trezește din „amorțeală” comunitatea din care face parte și de a oferi un model pe care tinerii să îl poată urma l-au motivat pe Cătălin să devină organizatorul nostru comunitar din Drobeta-Turnu Severin.

A apărut în echipă exact atunci când era mai mare nevoie, preluând rolul de organizator comunitar de la o altă persoană din cadrul Asociației Mod of Life. Era la curent cu activitățile programului nostru și participase la mai multe acțiuni din Drobeta. În plus, experiența lui și-a spus cuvântul – activează în domeniul ONG și organizează activități dedicate dezvoltării tinerilor încă din 2002.

Cătălin s-a remarcat imediat în echipa noastră ca o persoană energică și creativă.

La mai puțin de 1 an de activitate are “în palmares” zeci de acțiuni de ecologizare, campanii de informare, acțiuni stradale și activități de montare și testare a soluțiilor de combatere a poluării cu plastic a apelor – drona Waste Shark, plasa Trash Catcher și barajul plutitor Flotation Boom.

Toate aceste evenimente, mai mici sau mai mari, nu ar fi fost posibile fără implicarea voluntarilor Asociației Mod of Life.

Vorbim de tineri dedicați și pasionați de activismul civic, care l-au ajutat pe Cătălin să reușească ce și-a propus și să ajungă la oamenii din comunitate care erau, la fel ca ei, pregătiți să se implice.

„Oamenii din comunitate au nevoie de un imbold, de un exemplu demn de urmat ca să se urnească. Am învățat că schimbarea nu poate fi realizată de o singură persoană, e nevoie de mulți și de multe, iar acest lucru se construiește în timp.”

Pe măsură ce mesajele pe care le transmiteau la fiecare activitate deveneau mai vizibile, tot mai mulți oameni și-au dorit să se implice.

Astfel, la Drobeta s-a format în scurt timp un nucleu stabil de aproximativ 25 de persoane de toate vârstele, la care Cătălin știe că poate apela oricând organizează un eveniment în Drobeta.

„Dacă este un lucru de care aș putea spune că sunt mândru, este faptul că am reușit să pornim un curent de opinie la nivelul Municipiului Drobeta-Turnu Severin. Am reușit să mobilizăm oameni cărora le pasă de comunitatea în care trăiesc, de mediu, și doresc să se implice în protejarea lui. Sunt mândru că la acțiunile noastre au luat parte oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată înainte. Pur și simplu au auzit de noi, de lucrurile pe care le facem, ne-au scris în social media și s-au alăturat acțiunilor noastre. Iar asta înseamnă mobilizare civică, înseamnă responsabilizare.”

„Primesc câte un telefon și apare aceeași întrebare: când mai organizezi o ecologizare? Iar momentele acestea nu sunt deloc puține, se întâmplă din ce în ce mai des. Și asta este dovada că oamenii au început să înțeleagă și să le pese de ce se întâmplă în jurul lor.”

Deși nu i-a fost mereu ușor, lui Cătălin i-au ieșit toate proiectele pe care și le-a propus. De exemplu, relația lui cu autoritățile a pornit mai greu, însă s-a dezvoltat ulterior, astfel încât autoritățile locale l-au susținut de fiecare dată, indiferent că a fost vorba de Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, Primăria Comunei Șimian sau Apele Române.

Schimbarea începe din interior

„Înainte de a mă implica personal în acest program nu eram un ecologist convins. Auzeam de problemele de mediu, dar cumva treceau pe lângă mine; nu mă lăsau rece, dar nici nu îmi doream să fac ceva pentru a schimba situația. În trecut obișnuiam să îmi spun că sunt alții care luptă pentru asta. Astăzi, situația este diferită, am realizat că este nevoie de noi toți pentru a opri ce se întâmplă cu apele la nivel planetar și că este nevoie de persoane-resursă care să îi trezească din amorțeală pe cei din jur, așa cum a fost și cazul meu.”

În continuare, Cătălin contribuie cu succes la dezvoltarea în plan local a programului Cu Apele Curate, așa cum a făcut-o și până acum.

„Nu există satisfacție mai mare decât să faci ceva pentru cei din jur, fără să aștepți vreo recompensă în schimb. Comunitatea în care trăim este practic casa noastră mai mare, e oglinda noastră și a acțiunilor noastre, iar implicarea tuturor nu va avea decât un impact pozitiv. Degeaba așteptăm ca alții să ne rezolve problemele, schimbarea începe în primul rând cu noi.”

0 Shares
Share
Share
Tweet
Pin