Barierele plutitoare reprezintă una dintre cele mai eficiente soluții în lupta strânsă cu deșeurile de plastic pe afluenții Dunării.
Alegerea unui loc potrivit, instalarea barierei, colectarea și ridicarea deșeurilor implică o documentare temeinică și muncă de echipă pe teren. Există situații în care locul stabilit inițial se dovedește nefuncțional, așa că întregul proces se repetă în altă parte.
Este cazul barierei instalate pe râul Cerna, care, după o scurtă relocare pe Bega, a ajuns săptămâna trecută pe apele Lotrului. Bariera a fost montată împreună cu asociația Descoperă Voineasa, Primăria Malaia și Apele Române Olt în arealul comunei Malaia, pentru protejarea ecosistemelor și surselor de apă potabilă împotriva poluării cu plastic.



Vom reveni în zonă pentru montarea celei de-a doua bariere pe Lotru, în apropiere de localitatea Voineasa, de îndată ce debitul apelor va atinge, din nou, cote normale.
Îi încurajăm pe membrii comunității să participe activ la acțiunile locale de igienizare și să adopte practici responsabile de gestionare a deșeurilor.