Am testat calitatea apei în bazinul hidrografic al Prutului

Proiectul #CuApeleCurate de testare a calității apelor demarat cu ajutorul prietenilor de la Strop de Rouă continuă.

Alături de Organizația “Salvați Prutul” Iași, au fost prelevate, în luna iunie 2022, 9 probe din 3 râuri (Prut, Jijia și Bahlui). Testele au ca rol identificarea și izolarea unei posibile poluări voluntare sau involuntare, care poate să pună în pericol viața acvatică și biodiversitatea de pe Prut.

Au fost prelevate 9 probe de apă pornind din amonte de la cel mai îndepărtat punct spre aval (Iași). S-au testat constant 6 parametri la fața locului, pentru a identifica posibile modificări a calității apei, ceea ce ar duce la o posibilă sursă de contaminare.

Am realizat teste înainte și după vărsarea Jijiei în Prut și am constatat că Jijia avea câțiva parametri neconformi pentru viața acvatică. Pentru a identifica sursa poluării, echipa de proiect a urcat în amonte până la confluența râului Bahlui cu Jijia.

Concluzia a fost că sursa apelor „murdare” este chiar Bahlui. Am prelevat probe din 3 zone de pe acest râu și am constatat că acesta intră în Iași deja contaminat. Probele prelevate au fost testate inclusiv pentru conformitatea apei cu viața piscicolă (am măsurat valorile de Amoniu, nitriți și nitrați).

Vom reveni în toamnă pentru o nouă testare mai amănunțită a râului Bahlui.
Vezi detalii și rezultatele complete aici: http://stropderoua.ro/prut.html

0 Shares
Share
Share
Tweet
Pin