Poluarea cu plastic nu ocolește Lacul Siriu: peste 2 tone de deșeuri colectate într-o singură zi

2 tone de poluare cu plastic Lacul Siriu

Comunicat de presă, 20 iulie 2026, Siriu – peste 2 tone dintre care 1,5 tone de plastic, au fost colectate de pe malurile și luciul Lacului Siriu în cadrul celei mai ample acțiuni de igienizare organizate de Asociația CLOSER, în parteneriat cu Asociația MaiMultVerde, alături de autorități locale, organizații de mediu și voluntari din întreaga țară. Aceasta este cea de-a șasea intervenție desfășurată pe Lacul Siriu de la începutul inițiativei lansate de Asociația CLOSER în 2024.

La acțiune au participat 115 voluntari, alături de reprezentanți ai Primăriei Siriu, Inspectoratului Județean de Jandarmerie Buzău, Companiei de Apă Buzău, AJVPS Buzău, precum și ai mai multor organizații partenere. Echipele au intervenit atât de pe maluri, cât și de pe luciul apei, utilizând caiace, SUP-uri și bărci pentru a ajunge în zonele greu accesibile, unde deșeurile se acumulează constant.

O problemă care persistă de la un sezon la altul

Lacul Siriu este unul dintre cele mai vizitate locuri din județul Buzău, apreciat pentru peisajele sale montane, sporturile nautice și potențialul turistic. În același timp, este un ecosistem vulnerabil, unde deșeurile abandonate pe maluri sau aduse de viituri afectează habitatele naturale. 

Cantitatea mare de deșeuri colectată arată că poluarea cu plastic rămâne o problemă în această zonă. Pentru ca Lacul Siriu să rămână curat pe termen lung este nevoie de măsuri de prevenție care să reducă volumul de deșeuri ce ajung în apă: infrastructură adecvată pentru colectarea și gestionarea deșeurilor, monitorizarea zonelor vulnerabile și implicarea constantă a autorităților, comunității locale și a turiștilor.

„Acțiunile de igienizare ne oferă o imagine clară asupra provocărilor cu care se confruntă Lacul Siriu. Ne bucurăm că această inițiativă crește de la o ediție la alta și că tot mai mulți oameni aleg să se implice. Dincolo de cantitatea de deșeuri colectată, cea mai importantă reușită este că în jurul Lacului Siriu se formează o comunitate care înțelege cât de important este să protejăm acest loc.”, a declarat Auraș Mihaiu, președintele Asociației CLOSER.

Acțiunea de igienizare este una dintre activitățile desfășurate în cadrul proiectului „Valuri pentru viitor”, inițiat de Asociația CLOSER și înscris la Semimaraton Buzău 21K, competiție care va avea loc pe 27 septembrie 2026. Fondurile atrase prin această campanie vor susține continuarea intervențiilor dedicate reducerii poluării cu plastic a Lacului Siriu și dezvoltarea unor activități de educație și implicare a comunității locale.

Parteneri

Acțiunea de igienizare a Lacului Siriu, organizată de Asociația CLOSER, face parte din programul Cu Apele Curate, inițiat în 2019 de Asociația MaiMultVerde și Lidl România, cu scopul reducerii poluării cu plastic a apelor.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Siriu, Inspectoratul Județean de Jandarmerie Buzău, Compania de Apă Buzău, AJVPS Buzău, Fundația Comunitară Buzău, AISDC, paddleX, Yabba Dabba Doo, Hecaș Villa’s, Carpathian Rescue 4×4, Pensiunea Diana Siriu, RER SUD, Pirații Rafting și Poiana Vadoo.

Background

Acțiunea de igienizare desfășurată pe 18 iulie este cea de-a șasea intervenție organizată pe Lacul Siriu în cadrul unui demers inițiat de Asociația CLOSER în 2024, cu scopul de a contribui la reducerea poluării cu deșeuri și la protejarea unuia dintre cele mai importante lacuri de acumulare din România. Din luna mai 2024, inițiativa este susținută de Asociația MaiMultVerde, prin programul Cu Apele Curate.

Prima intervenție, desfășurată în aprilie 2024, a fost realizată cu sprijinul a cinci voluntari, care au colectat aproximativ 350 kg de deșeuri în doar trei ore. La următoarea acțiune, organizată în iulie 2024, 20 de voluntari au strâns aproximativ 1,5 tone de deșeuri de pe malurile și din zonele greu accesibile ale lacului.

În 2025, acțiunile de igienizare au continuat cu două intervenții succesive. În luna iunie, 35 de voluntari au colectat 180 de saci de deșeuri din cinci zone ale lacului, iar în septembrie au fost strânși 400 de saci. Cea mai recentă intervenție, organizată în aprilie 2026, a mobilizat 50 de voluntari, care au colectat 500 de saci de deșeuri.

Date pentru jurnaliști

Asociația CLOSER este o organizație neguvernamentală din județul Buzău care dezvoltă proiecte dedicate promovării turismului,  protejării mediului, educației pentru natură și implicării comunității în conservarea patrimoniului natural. Prin inițiativele desfășurate pe Lacul Siriu și prin activitățile paddleX, organizația promovează sporturile nautice, turismul responsabil, educația pentru natură și voluntariatul.

Cu Apele Curate este un program inițiat în 2019 de Asociația MaiMultVerde și susținut de Lidl România, ca un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor, adresat comunităților și autorităților publice din localitățile riverane Dunării și afluenților acesteia. Până în prezent, programul a mobilizat peste 12.648 de voluntari din întreaga țară, iar în cadrul intervențiilor organizate au fost colectate 527,18 tone de deșeuri din ape și de pe malurile acestora. 

Asociația MaiMultVerde este o organizație neguvernamentală de protecție a mediului care dezvoltă proiecte dedicate combaterii poluării cu plastic, conservării biodiversității, plantărilor forestiere și urbane, dezvoltării sustenabile a comunităților și educației pentru protecția mediului. Din 2008 și până în prezent, organizația a activat în peste 120 de comunități, a lucrat cu 43.840 de voluntari, a plantat aproape 1,95 milioane de puieți și a colectat peste 800 de tone de deșeuri. 

Date de contact

Auraș Mihaiu

Președinte Asociația CLOSER și fondator paddleX 0728 253 999
auras@closer.org.ro

Carmen Oprea

Coordonator comunicare, Asociația MaiMultVerde 0749 02 01 99
carmen@maimultverde.ro

Te-ar interesa și alte articole