Estimările arată că în 2050 vom avea în apele planetei mai mult plastic decât pește. Cu destinul de succes pe care i l-am asigurat acestui material în ultima jumătate de secol, s-ar putea să ne trezim că plasticul se upgradează și începe să depună icre. Așa că, dacă avem cumva norocul să prindem peștișorul de aur, una dintre dorințele noastre ar fi diminuarea poluării de acest tip. Asta în cazul în care peștișorul de aur nu va fi tot din plastic.

România este în trendul mondial, deci nu stăm bine deloc. Potrivit studiului desfășurat de asociațiile Mai Mult Verde și Global Water Partnership România în cadrul programului Cu Apele Curate, 100 de tone de plastic sunt transportate anual de Dunăre, fluviul care adună aproape tot ce curge prin țara noastră. Până la Dunăre și pe lângă ea, curgerile de apă sau lacurile de orice fel acumulează cantități imense de plastic, iar asta duce la distrugerea biodiversității acvatice, scăderea drastică a calității apelor din care ne alimentăm și deteriorarea peisajului. Dar un selfie urâțit de grămezile de gunoi aduse de valuri la malul lacului reprezintă deja unul dintre cele mai mici inconveniente.

Programul Cu Apele Curate vizează atât poluarea istorică, prin acțiuni de colectare a plasticului deja existent în albia fluviului, cât și măsuri de prevenire și combatere a deversărilor viitoare. Pentru a lupta cu un debit de 150 kg/zi de deșeuri din plastic, sunt necesare acțiuni extinse și menținerea lor pe termen lung, în tot bazinul Dunării și al afluenților săi, atât în România cât și în țările riverane.

Cu apele curate

Despre noi
Ne propunem ca, împreună cu autoritățile și comunitățile locale, să reducem cantitățile de plastic din apele Dunării - vorbim atât despre poluarea istorică și activități de colectare a deșeurilor deja existente în albia fluviului, cât și despre identificarea și aplicarea unor măsuri realiste de prevenire a deversărilor viitoare.
Vezi proiect

30 comunități

Activități
Acțiuni concentrate în 30 de comunități din județele aflate în lungul fluviului și în Delta Dunării, derulate cu acordul și în parteneriat cu autoritățile administrativ teritoriale relevante. Astfel de activități sunt necesare și, prin implicarea comunităților locale, trebuie menținute pe termen lung.
Vino și tu în comunitate

Dunărea

Comunitate
Doar împreună putem face o Dunăre cu apele curate: pentru atingerea țelului proiectului nostru, implicarea comunităților și a fiecăruia dintre noi este o componentă esențială.
Implică-te și tu
Află ultimele știri